// Sfinti Romani

Prima româncă trecută în rândul sfinţilor.
Nicoleta Olaru / în Ziarul Lumina - Marți, 07 August 2007

Sfânta Teodora de la Sihla este una dintre cele mai îndrăgite sfinte de pe plaiurile româneşti. Sfânta Teodora a trăit în Munţii Sihlei mai bine de 20 de ani. Peştera în care şi-a petrecut mare parte din viaţă îi poartă astăzi numele, fiind cunoscută ca loc de pelerinaj. Mănăstirea Sihăstria, cu Biserica „Sfânta Teodora“, adună an de an mii de credincioşi în această zi. Astăzi, Biserica „Sfânta Teodora“, din incinta Mănăstirii Sihăstria este sfinţită de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi.

Sfânta Teodora de la Sihla este cea dintâi româncă trecută în rândul sfinţilor. Conform tradiţiei, ea s-a născut în jurul anului 1650, în vremea domniei lui Vasile Lupu şi a Mitropolitului Varlaam, în satul Vânători, de lângă Târgu Neamţ. A fost una dintre cele două fiice ale lui Ştefan Joldea, armaş la Cetatea Neamţului. A crescut de mică în frică de Dumnezeu şi dragoste de neam, în atmosfera de înaltă viaţă duhovnicească a mănăstirilor şi schiturilor din împrejurimi: Neamţ, Secu, Sihăstria, Agapia, casa familiei sale fiind deschisă atât monahilor, cât şi pelerinilor aflaţi în trecere, dar, mai ales, tuturor celor care aveau nevoie de ajutor.

Ascultarea de părinţi şi de Hristos.

S-a hotărât de la o vârstă fragedă să-I urmeze lui Hristos, dar moartea subită a surorii sale a mai reţinut-o o vreme lângă părinţii îndureraţi şi, ca să le facă voia, s-a căsătorit cu un tânăr din „părţile de jos“ ale Ţării Moldovei. Dar, nu după mult timp, părinţii sfintei au trecut la cele veşnice şi cei doi s-au decis să-şi închine viaţa lui Dumnezeu. În urma acestei învoieli, Teodora a intrat la Schitul Vărzăreşti-Vrancea, iar soţul ei, la Schitul Poiana Mărului, sub numele de Elefterie.

Când a intrat în mănăstire, Sfânta Teodora avea 30 de ani. Pentru râvna sa deosebită, a ajuns ucenica egumenei mănăstirii, schimonahia Paisia, o maică cu o viaţă îmbunătăţită, sub ascultarea căreia Teodora a sporit tot mai mult în viaţa virtuoasă. Fugind din calea turcilor, egumena s-a retras în Munţii Buzăului, luând-o cu ea şi pe Sfânta Teodora, împreună cu alte câteva maici. Când maica Paisia s-a mutat la Domnul, Sfânta Teodora s-a hotărât să revină în locurile sale natale.

Munţii Neamţului, loc de nevoinţă.

După zece ani de nevoinţă în Munţii Buzăului, împreună cu cele câteva maici, Sfânta Teodora a fost îndemnată de Dumnezeu să aleagă, în continuare, ca loc de nevoinţă, Munţii Neamţului. După ce s-a închinat la icoana făcătoare de minuni a Macii Domnului de la Mănăstirea Neamţ, urmând sfatul egumenului Mănăstirii Sihăstria, ieroschimonahul Varsanufie, Sfânta Teodora a venit în pădurile Sihlei, începând o asceză şi mai severă decât cea dinainte, în chilia pe care i-a oferit-o cu dragoste şi binecuvântări un sihastru al locului. Numai pădurile seculare şi animalele sălbatice sunt martore greutăţilor îndurate, mulţimii ispitelor pe care sfânta le-a biruit cu rugăciunea ei arzătoare, vreme de mai bine de 20 de ani. Se hrănea cu ce-i oferea pădurea: bureţi, urzici, mure, afine şi cu ce mai primea din când în când de la Mănăstirea Sihăstria, prin ieroschimonahul Pavel, care venea să-i cerceteze pe sihaştrii şi să-i împărtăşească cu Trupul şi Sângele Domnului. Tradiţia spune că, pe când sfânta se afla odată la rugăciune, au năvălit turcii în munţi, iar ea, urmărită, a ajuns lângă o peşteră pe care Dumnezeu i-a deschis-o pentru a o ascunde de ochii păgânilor. Sfânta a rămas în continuare aici, în peşteră, folosind ca masă şi aşternut piatra care se vede şi astăzi şi care, alături de peretele despicat, continuă să vorbească despre cât de minunat lucrează Dumnezeu în viaţa aleşilor Lui.

Sfânta din Carpaţi.

După moartea ieroschimonahului Pavel, vreme de câţiva ani, nu a mai ştiut nimeni de existenţa Sfintei din Carpaţi. Tradiţia povesteşte că, în repetate rânduri, părinţii Sihăstriei observau cum păsările intrau pe geamul trapezei şi culegeau firmituri de pâine de pe masă, cu care zburau spre Munţii Sihlei. Îndemnaţi de Dumnezeu, doi fraţi s-au pornit să le urmăreasă prin pădure. Tradiţia spune că în chip minunat, păsările îşi încetineau zborul, pentru a putea fi urmate de cei doi fraţi. La un moment dat, au văzut o făptură omenească învăluită într-o lumină de foc şi, de frică, au strigat. Sfânta, ca o altă Marie Egipteanca, le-a vorbit, liniştindu-i şi i-a rugat să îi arunce o haină, întrucât ale ei se distruseseră după atâta timp. Sfânta le-a mărturisit cât de mult Îl rugase pe Dumnezeu, timp de 40 de zile, ca să îi trimită un preot care să o împărtăşească, întrucât simţea că trebuie să plece în curând la Hristos. După dorinţa ei, fraţii s-au întors, aducându-i pe ieromonahul Antonie şi pe diaconul Lavrentie. După ce şi-a mărturisit păcatele şi a fost împărtăşită cu Sfintele Taine, Sfânta Teodora şi-a ridicat privirile spre cer şi, rostind cuvintele „Slavă Ţie Doamne pentru toate“, şi-a dat duhul. În viaţa sfintei apare consemnat că tot acolo, în peşteră, i s-a făcut şi slujba înmormântării.

Vestea despre pustnica sfântă din Munţii Sihlei a adunat mii de pelerini care veneau la peşteră să se închine la mormântul ei. Părintele Elefterie, cel care, o dată îi fusese soţ, a venit să se încredinţeze de cele auzite şi, închinându-se cu cutremur la mormântul fostei lui soţii, a rămas aproape zece ani la Mănăstirea Sihăstria.

Din 1992, în rândul sfinţilor.

Trupul Sfintei Teodora a rămas tăinuit în peşteră, până după anul 1830, când familia domitorului moldovean Mihail Sturza, care a reînnoit Schitul Sihla, a aşezat moaştele ei în raclă de preţ şi le-a depus în biserica schitului, spre închinare. Apoi, zidind o biserică nouă, la moşia familiei din satul Miclăuşeni - Iaşi, le-a adus în această biserică şi multă lume venea aici să se închine sfintei. Dar în anul 1856, în timpul ocupaţiei ruseşti, moaştele Sfintei Teodora au ajuns la Lavra Pecerska din Kiev, unde sfânta este venerată cu numele de Sfânta Teodora din Carpaţi.

La 20 iunie 1992, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a recunoscut şi proclamat în mod solemn sfinţenia Cuvioasei Teodora de la Sihla, stabilind ca zi de prăznuire data de 7 august.

Astăzi se sfinţeşte biserica mare a Mănăstirii Sihăstria.

Astăzi, 7 august, ziua de prăznuire a Sfintei Teodora de la Sihla, IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi Locţiitor de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu PS Calinic, Episcopul Argeşului şi Muscelului, PS Casian, Episcopul Dunării de Jos, PS Ioan, Episcopul Covasnei şi Harghitei, PS Calinic, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului, înconjurati de un sobor de preoţi şi diaconi, vor oficia slujba de sfinţire a bisericii mari din incinta Mănăstirii Sihăstria.

Biserica ce poartă hramul Sfintei Teodora de la Sihla a fost ridicată în timp record, în 1994 punându-i-se piatra de temelie, iar în 1997 un sobor de ierarhi, în frunte cu Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Prea Fericitul Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu alţi ierarhi, preoţi şi diaconi, a sfinţit altarul bisericii.

Construită din motive practice, întrucât pelerinii care veneau la Sihăstria erau din ce în ce mai mulţi, celelalte lăcaşuri de închinare din incinta mănăstirii devenind neîncăpătoare, Biserica „Sfânta Teodora“ are, în prezent, dimensiunile şi frumuseţea unei catedrale.

De sărbătoarea Cuvioasei Teodora de la Sihla şi Biserica „Sf. Gheorghe“ - vechea Catedrală mitropolitană din Iaşi - unde sunt aşezate momentan moaştele Sfintei Parascheva - îşi serbează cel de-al doilea hram, la fel ca şi biserica "parohiei "Adormirii Maicii Domnului" - Galata. Tot pe 7 august îşi serbează hramul şi Schitul „Cuvioasa Teodora de la Sihla“ din localitatea Moţca, Codrii Paşcanilor. Schitul aparţine Mănăstirii Sihăstria şi face parte din Protopopiatul Paşcani. Cuvioasa Teodora de la Sihla este şi ocrotitoare spirituală a credincioşilor din parohia Dărmăneşti. Biserica aceasta este păstorită de părintele Gheorghe Popârda, fiind ctitorită după anul 1990. Tot cu această ocazie îşi serbează hramul Brutăria şi Cantina de ajutor social din parohia „Sfântul Ioan Gură de Aur“ din Humuleşti.

Sursă de inspiraţie pentru scriitorii români.

Exemplul vieţii ei minunate a trecut şi în paginile literaturii române:

„Ieşind din noaptea pietrei, cu ochiul obosit,/ Deodată vezi o stâncă cu vârful ruginit,/ E vatra suferinţei, e peştera în care,/ Martira Teodora aflat-a alinare./ Aici sfânta femeie ducând un aspru trai,/ Vedea prin rugăciune minunile din rai…“ (Nicolae Beldiceanu)

„Frumoasa Sfânta Teodora, legendara anahoretă a locurilor noastre, se înfăţişează închipuirii mele ca o a doua Marie din Egipt, cu viaţa bântuită de aceleaşi nenorociri, tot ca şi ea. Sfânta Teodora se lepădase, poate, de plăcerile îmbătătoare ale lumii acesteia, mulţumindu-se, în cele din urmă, cu crăpătura umedă a unei stânci…“ (Calistrat Hogaş)

Sursa: Ziarul Lumina

<sus

Mireasa lui Hristos din Munţii Neamţului.
Narcisa Balaban / în Ziarul Lumina - Joi, 07 August 2008

Sfânta Teodora de la Sihla a trăit în Munţii Sihlei mai bine de 20 de ani. Doar ieroschimonahul Pavel de la Sihăstria ştia de existenţa ei, aducându-i Sfânta Împărtăşanie şi câte ceva de mâncare. După moartea lui, nimeni nu a mai ştiut de Cuvioasa din peşteră. A fost descoperită după multă vreme, rugându-se, de doi călugări trimişi de egumenul Sihăstriei care observase cum păsările veneau la trapeza mănăstirii, luau firimituri în cioc, zburând cu ele în munţi. Simţind că i se apropie sfârşitul vieţii pământeşti, Sfânta Teodora s-a rugat 40 de zile pentru ca Dumnezeu să-i trimită un duhovnic care s-o spovedească şi s-o împărtăşească.

Sfânta Teodora de la Sihla este cea dintâi româncă trecută în rândul sfinţilor. S-a născut în jurul anului 1650, în vremea domniei lui Vasile Lupu şi a păstoririi Mitropolitului Varlaam, în satul Vânători, de lângă Târgu Neamţ. A fost una dintre cele două fiice ale lui Ştefan Joldea, armaş la Cetatea Neamţului, dregător domnesc. A crescut de mică în frica de Dumnezeu şi dragoste de neam, în atmosfera duhovnicească a mănăstirilor şi a schiturilor din împrejurimi: Neamţ, Secu, Sihăstria, Agapia, casa familiei sale fiind deschisă atât monahilor, cât şi pelerinilor aflaţi în trecere, dar, mai ales, tuturor celor care aveau nevoie de ajutor.

S-a hotărât încă de la o vârstă fragedă să-I urmeze lui Hristos. Însă moartea singurei sale surori a înduplecat-o să nu mai plece la mănăstire, reţinându-o o vreme lângă părinţii îndureraţi. Şi, ca să le facă voia, s-a căsătorit cu un tânăr din „părţile de jos“ ale Ţării Moldovei, aflat în slujba cetăţii Neamţ, pe care l-a urmat în casa lui, se pare în Ismail.

„Tuturor pildă de ascultare“.

Dar după ce părinţii ei au trecut la cele veşnice, Teodora, împreună cu soţul, au hotărât să se retragă la mănăstire. Astfel, la 30 de ani, Teodora a intrat în Mănăstirea Vărzăreşti, din Munţii Buzăului, unde vieţuiau vreo 30 de maici, devenind ucenica egumenei Paisia, o monahie cu viaţă îmbunătăţită, sub ascultarea căreia Teodora a sporit tot mai mult în virtuţi. Soţul său a intrat în obştea Mănăstirii Poiana Mărului, din aceeaşi zonă, devenind monahul Elefterie.

Tânăra călugăriţă a înţeles de la bun început ce înseamnă pravila vieţii călugăreşti, făcându-se „tuturor pildă de ascultare, de lepădare de sine, de curăţie a vieţii, de slujire. Se îndulcea mult atât cu cele Şapte Laude, cu dumnezeiasca Liturghie, cât şi cu rugăciunea din chilie, cu citirea cărţilor sfinte şi cu împărtăşirea cu Sfintele Taine, hrănindu-se cu pâinea cea vie a Trupului şi Sângelui Mântuitorului“, după cum o descrie în volumul „Sfinţi români şi apărători ai legii strămoşeşti“ (Bucuresti, 1987) părintele Constantin Galeriu, unul dintre teologii care i-a cercetat viaţa şi nevoinţele.

De frica turcilor care prădau ţara, luând câteva maici, printre care şi Teodora, egumena Paisia s-a refugiat în părţile de sud ale Munţilor Vrancei, unde a reuşit, împreună cu surorile sale, să ridice un mic altar de rugăciune şi câteva chilii.

După puţină vreme, egumena Paisia, înaintată în vârstă, obosită de atâtea nevoinţe şi necazuri, a fost chemată la Domnul, iar Teodora s-a hotărât să revină în locurile natale.

Pas cu pas, pe scara virtuţilor.

Astfel, după aproape 10 ani de nevoinţe în acest loc, Cuvioasa Teodora s-a îndreptat spre Munţii Neamţului, unde, cu binecuvântarea egumenului Varsanufie de la sihăstria Secului, s-a retras în pustie. După ce s-a închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamţ, Sfânta Teodora a venit în pădurile Sihlei, începând o asceză şi mai severă decât cea dinainte, în chilia pe care i-a oferit-o cu dragoste şi binecuvântări un sihastru al locului, ştiut fiind că în această zonă au vieţuit şi continuă să vieţuiască numeroşi pustnici.

Cuvioasa Teodora a dus în pădurile Sihlei o viaţă adâncă în rugăciune, hrănindu-se cu bureţi, mure şi afine. Doar ieroschimonahul Pavel de la Sihăstria, care cerceta sihaştrii din acea zonă, ştia de existenţa ei, aducându-i Sfânta Împărtăşanie şi câte ceva de mâncare. În felul acesta, viaţa ei înainta mereu pe scara virtuţilor, de care scria Sfântul Ioan Sinaitul.

Numai pădurile seculare şi animalele sălbatice au fost martorele greutăţilor îndurate, mulţimii ispitelor pe care sfânta le-a biruit cu rugăciunea ei arzătoare, vreme de mai bine de 20 de ani. După moartea ieroschimonahului Pavel însă, câţiva ani, nimeni nu a mai ştiut de existenţa Cuvioasei din peşteră.

Hrănită de păsările cerului.

Tradiţia spune că egumenul de la Sihăstria a observat timp de mai multe zile câteva păsărele care intrau pe fereastra trapezei, luau firimituri de pâine, apoi zburau cu ele în cioc spre Muntele Sihlei. Aşa se face că egumenul a trimis doi ucenici pentru a urmări păsările, care i-au călăuzit până în vârful muntelui, unde au descoperit-o pe pustnică. Uimiţi, când au suprins-o în timpul rugăciunii înălţată de la pământ, asemeni Sfintei Maria Egipteanca, învăluită într-o lumină de foc, de frică, au strigat. Dar Sfânta Teodora le-a vorbit, liniştindu-i, şi i-a rugat să-i arunce o haină, întrucât ale ei se distruseseră după atâta vreme.

Apoi le-a mărturisit că de 40 de zile se ruga la Dumnezeu să-i trimită un duhovnic căruia să-i mărturisească păcatele şi care să o împărtăşească înainte de a muri. Mai mult decât atât, ultima dorinţă a sfintei a fost aceea ca egumenul Sihăstriei să-i trimită, pentru a o spovedi şi împărtăşi, pe ieromonahul Antonie şi pe ierodiaconul Lavrentie. Rugămintea i-a fost îndeplinită întocmai, iar după ce s-a împărtăşit, a trecut la cele veşnice. În viaţa sfintei este consemnat faptul că tot acolo, în peşteră, i s-a făcut şi slujba înmormântării.

„Sfânta Teodora din Carpaţi“.

Vestea despre nevoinţele şi viaţa aleasă a Sfintei Teodora s-a răspândit foarte repede în zona Moldovei, încât numeroşi călugări, dar şi credincioşi au început să vină la mormântul ei pentru a se închina. Fostul soţ, ieroschimonahul Elefterie, a venit special pentru a se încredinţa că cea despre care se vorbea prin părţile Neamţului era fosta lui soţie. Convingându-se de aceasta, a rămas la Mănăstirea Sihăstria, unde a mai trăit aproape zece ani.

Cinstitul trup al Cuvioasei a rămas tăinuit în peşteră, până după anul 1830, când familia domnului moldovean Mihail Sturdza, care a reînnoit Schitul Sihla, a aşezat moaştele ei într-o raclă de preţ şi le-a depus în biserica schitului, spre închinare. Apoi, zidind o biserică nouă, la moşia familiei din satul Miclăuşeni, judeţul Iaşi, le-a adus în această biserică, şi multă lume venea aici să se închine sfintei. Dar în anul 1956, în timpul ocupaţiei ruseşti, moaştele Sfintei Teodora au fost duse la Kiev, la Lavra Pecerska, unde Cuvioasa de la Sihla este venerată cu numele de „Sfânta Teodora din Carpaţi“.

Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a recunoscut şi proclamat în mod solemn sfinţenia Cuvioasei Teodora de la Sihla, în anul 1992, cu zi de prăznuire la 7 august.

Peştera Sfintei Teodora.

Pe când sfânta se afla odată la rugăciune, au năvălit turcii în munţi, iar ea, urmărită, a ajuns lângă o peşteră pe care Dumnezeu i-a deschis-o pentru a o ascunde de ochii păgânilor. Teodora a rămas în continuare aici, în peşteră, folosind ca masă şi aşternut piatra care se vede şi astăzi şi care, alături de peretele despicat, continuă să vorbească despre cât de minunat lucrează Dumnezeu în viaţa aleşilor Lui.

Acest loc este cunoscut până astăzi sub numele de „Peştera Sfintei Teodora“, arătând tot ca şi acum trei veacuri: o încăpere boltită, înlăuntrul unei stânci uriaşe. Tradiţia consemnează că Teodora ar fi trăit aici vreme de 20 de ani, poate chiar mai mult.

Sursa: Ziarul Lumina

<sus