Aflarea moaştelor Sfântului Pahomie de Gledin şi Pocrov
Prin pronia lui Dumnezeu şi rugăciunile plăcutului Său, Sfântul Ierarh Pahomie, sfintele moaşte ale acestui mare trăitor al monahismului românesc au fost descoperite pe 9 septembrie, anul 2013, de către monahii Schitului Pocrov.
Iată ce ne spune despre aceste lucruri minunate Egumenul Schitului, Ieromonahul Ambrozie Ghinescu:
Schitul Pocrovului îl are ca întemeitor pe cuviosul Ierarh Pahomie, care este de fapt „sufletul” acestei poieni, liniştea şi pacea din această „gură de Rai”. Schitul a fost ridicat ca urmare a dorinţei Sfântului de a afla liniştea lăuntrică, iar lucrul acesta s-a imprimat şi în locul de aici, care poartă pecetea trăirii şi rugăciunilor încă şi a altor pustnici ştiuţi şi neştiuţi. Schitul a fost ridicat aşadar chiar de Sfântul Pahomie, mai înainte de a fi numit Episcop la Roman, slujire pe care a dus-o pe umerii săi vreme de şapte ani, între 1707-1714. Pe 14 aprilie 1714, renunţând la scaunul de Ierarh, s-a retras la Schitul Pocrov, unde erau stabiliţi deja ucenicii săi, care continuau viaţa sihăstrească sub îndrumarea sa.
Revenind aici, Sfântul Pahomie şi-a reluat nevoinţele monahale, hotărând să construiască şi o biserică. În acest scop a defrişat poiana, copacii retezaţi folosindu-i la construcţia bisericii închinată Acoperământului Maicii Domnului, hram destul de neobişnuit pentru acele vremuri, foarte rar în părţile noastre, cunoscut mai mult în spaţiul duhovnicesc rus, căci Biserica Rusă, socotindu-se urmaşa Bisericii din Constantinopol (la fel cum şi cnejii şi ţării ruşi se socoteau urmaşii împăraţilor bizantini), a adoptat această „sărbătoare a cetăţii imperiului”, prăznuită pe 1 Octombrie.
Sfântul a avut şi un alt motiv când a pus acest hram bisericii ridicate de el: era foarte legat sufleteşte de Sfântul Dimitrie al Rostovului, care avea drept sărbătoare preferată Acoperământul Maicii Domnului. Apoi, Ierarhul a avut în vedere şi faptul că Maica Domnului este ocrotitoarea Sfântului Munte Athos şi al Lavrei Pecerska, locuri de vieţuire monahală vestite.
Biserica actuală a Schitului este deci chiar cea de la 1714, păstrând catapeteasma originală şi icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care se află în faţa acesteia. Monahii schitului, pregătindu-se din vreme pentru sărbătorirea a 300 ani de la înfiinţarea aşezământului lor şi sfinţirea bisericii, s-au gândit ca mai întâi să schimbe podeaua locaşului, care era putredă, având o vechime de peste 50 de ani. Fostul Părinte Egumen Ghervasie a înnoit biserica, hotărând pictarea pereţilor interiori, dar, pentru că în anii ’80 podeaua era încă bună, nu a mai înnoit-o. În schimb, în zilele noastre podeaua fiind degradată, s-a hotărât schimbarea ei, cu binecuvântarea Părintelui Stareţ de la Mănăstirea Neamţ.
Atunci când deja scosesem jumătate din podea, printre molozul şi praful din biserică s-a simţit o mireasmă foarte plăcută, de mir sau tămâie, ceea ce ne-a dus la hotărârea să căutăm de unde vine aceasta. A fost ca o încurajare pentru cercetările noastre. Astfel, în pronaos, săpând nu prea adânc, la aproximativ 1 m adâncime, am aflat osemintele unui Cuvios. Iniţial am crezut că sunt mai multe morminte în preajmă, pentru că încăperea pronaosului este o încăpere mai mică, ce seamănă cu o cameră a mormintelor, după modelul bisericilor voievodale. Deci, am săpat şi în partea dreaptă a mormântului descoperit, dar, văzând că nu mai există şi alte locuri de înhumare, ne-am dus cu gândul că numai un ctitor ar fi putut fi înmormântat în interiorul bisericii.
După poziţia în care erau aşezate osemintele, se putea deduce că acestea fuseseră reînhumate, căci nu erau aşezate desfăşurat, cum ar fi cele ale unei persoane îngropate în mod obişnuit. Noi am simţit prezenţa Sfântului în mijlocul comunităţii noastre, dar, ca o mărturie pentru cei care au nevoie de dovezi raţionale pentru a crede, noi am cerut Sfântului, prin rugăciune, să ne încredinţeze. Astfel, după zece zile de la descoperirea moaştelor, am aflat la Biblioteca Mitropolitană din Iaşi dovada existenţei unei însemnări a Egumenului Lazăr Ursu (nepotul Sfântului Pahomie, Stareţ la Mănăstirea Neamţ între anii 1742-1745), pe o „Carte românească de învăţătură” datând din 1643 (originalul se găseşte la Muzeul Naţional de Istorie Bucureşti, inv. 5 536), în care el spune că: „Această sfântă carte cu bune învăţături şi de mare folos sufletesc, o am cumpărat eu, smeritul ieromonah Lazăr, de la Kiev, din cămara Pecerskii, din carele se vând cărţile la Podolia, când am fost după rămăşiţele răposatului Pahomie, carele au fost episcop de Roman.” Însemnarea este în limba chirilică, fiind datată pe 16 septembrie 1725. Găsirea acestei însemnări s-a petrecut în chip minunat, ca urmare a rugăciunii comune făcute de monahii schitului, ceea ce a adus multă bucurie fraţilor.
Sfântul Pahomie a iubit foarte mult schitul acesta: chiar fiind Episcop la Roman, gândul i-a fost mereu la Pocrov; apoi, fiind în pribegie, gândul i-a fost la Pocrov. Ucenicii săi, Sofronie, Mardarie şi Lazăr, care-i erau şi nepoţi, i-au împlinit dorinţa de a se reîntoarce aici. Ierarhul a murit la Kiev, în 1724, iar ei, după un an şi ceva, au mers acolo şi au reuşit să-i înapoieze în patrie sfintele moaşte, reînhumându-le în biserica schitului, după tradiţia ctitorilor de biserici moldoveneşti, adică în interiorul bisericii ctitorite de el.
Astfel, Sfântul Pahomie, după şapte ani de la canonizare, s-a preaslăvit din nou prin descoperirea în chip minunat nu numai a moaştelor sale, ci şi a unei însemnări care dovedeşte că el este cel înmormântat în biserică. De altfel, dăm mărturie că Sfântul ne-a ajutat şi la înnoirea anexelor distruse în urma incendiului din anul 2010.
Marele Ierarh, prin dragostea lui de rugăciune isihastă şi de manuscrise despre Vieţi de Sfinţi sau chiar lucrări patristice din spaţiul duhovnicesc greco-athonit şi slav, a fost precursorul „paisianismului”, pregătind deci monahismul românesc pentru venirea Cuviosului Paisie Velicicovschi. Tot astfel, descoperirea moaştelor Sfântului Pahomie, s-a petrecut înaintea descoperirii moaştelor virtuosului său urmaş. De altfel, Cuviosul Paisie, atunci când a trecut Pocrovul sub ascultarea Mănăstirii Neamţ, îşi îndemna ucenicii să urmeze viaţa duhovnicească deja împământenită la Schit, cu aceste cuvinte: „Nu am atârnat Pocrovul de Neamţ, ci Neamţul de Pocrov, că toată rânduiala şi aşezarea de acum din Neamţ din Pocrov sunt.”
Ca informaţie de ultimă oră, trebuie să spunem cititorilor noştri că pe data de 23 septembrie 2013 au fost scoase la lumină şi osemintele binemirositoare care se găseau sub dala de piatră ce indica locul mormântului Cuviosului Paisie Velicicovschi, în naosul bisericii Mănăstirii Neamţ. Părinţii monahi caută dovezi documentare care să ateste cu certitudine dacă aceste moaşte aparţin Cuviosului Paisie, pentru că există şi posibilitatea ca moştele Cuviosului să fie de fapt cele aflate în anul 1986, sub aleea pietruită din curtea mănăstirii.
Filipos Constantin
Sursa: CreștinOrtodox.ro
|
