|
Proclamarea canonizării Sf. Cuv. Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşani
COMUNICAT DE PRESA
Nr. 4998/1 decembrie 2005
Sâmbăta, 3 decembrie 2005, la Mănăstirea Cernica, Prea Fericitul Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, va oficia Sfânta Liturghie în cadrul căreia este proclamată canonizarea Cuviosului Părinte Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşani.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa din 20-21 octombrie 2005, a aprobat propunerile Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei privind canonizarea Mitropolitului Grigorie Dascălu al Ţării Româneşti (cu ziua de sărbătorire la 22 iunie) şi a Cuviosului Stareţ Gheorghe, Arhimandritul de la Cernica şi Căldăruşani (cu ziua de sărbătorire la 3 decembrie).
Vieţuitor între anii 1730-1806, Cuviosul Părinte Gheorghe - ardelean din Săliştea Sibiului - şi-a închinat viaţa încă din tinereţe slujirii lui Dumnezeu şi oamenilor, intrând în monahism la Sfântul Munte Athos, la anul 1752, ca ucenic al renumitului părinte cărturar Paisie Velicicovschi, stareţ pe atunci al Mănăstirii Vatoped.
În anul 1763 îl însoteşte pe marele stareţ în Moldova, la Mănăstirea Dragomirna, iar din anul 1775 - din pricina ocupaţiei austriece instaurată asupra Bucovinei - se mută împreună cu părintele său duhovnicesc şi cu alţi monahi la Mănăstirea Secu. După o altă perioadă de 4 ani petrecută la Sfântul Munte, ieromonahul Gheorghe revine în Moldova, la Secu şi la Neamţ (aici fiind stareţ Paisie Velicicovschi), apoi trece în Ţara Românească, cu gândul de a se întoarce la Athos. Este convins de Mitropolitul Ţării Româneşti Grigorie al II-lea să primească a revigora viaţa în schitul Cernica, aflat în totală părăsire de vreo trei decenii, astfel că orânduieşte aici o mănăstire cu aleasă viaţă de obşte după tipicul Muntelui Athos şi al obştilor paisiene din Moldova.
Roadele cârmuirii sale la Cernica au făcut ca, în 1793, Mitropolitul Filaret al II-lea să-i dea în seamă şi Mănăstirea Căldăruşani, conducându-le efectiv pe amândouă din aprilie 1794 şi până la moartea sa, în decembrie 1806, locuind, pe rând, în fiecare dintre ele şi aşezând egumeni (stareţi) care să le poarte de grijă, mai ales când el era plecat dintr-o mănăstire într-alta. În ambele mănăstiri a rânduit viaţa monahală după tradiţia athonito-paisiană. Sfârşitul vieţii i-a sosit la 3 decembrie 1806, fiind înmormântat la Mănăstirea Cernica. Stareţul Gheorghe este apreciat pentru viaţa sa aleasă, pentru tactul şi roadele cârmuirii celor două mari obşti calugăreşti din Ţara Românească, ca unul dintre cei mai de seamă cuvioşi români, înnoitor de renume al monahismului românesc, în pragul epocii moderne, în duhul neo-isihast athonito-paisian.
În pragul împlinirii, în 2006, a două secole de la mutarea sa la cele veşnice, Stareţul Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşani este chemat să se adauge cetei binecuvântate a sfinţilor ortodoxiei româneşti.
Cinstitele sale moaşte s-au păstrat la mănăstirea Cernica şi vor fi aşezate în biserica mănăstirii pentru a fi venerate de credincioşi.
Sursa: Biroul de presă si relații publice al Patriarhiei Române
<sus
|
